Categorii
General

Glovo și codurile promoționale

Am primit un cod promoțional pentru Glovo, ca urmare a participării la un hackathon. Nu aveam nevoie de mâncare, dar aveam nevoie de o prăjitură, pentru un moment festiv, așa că am zis că numai bine folosesc codul promoțional Glovo să comand o prăjitură de la Prospero.

Am bagat codul în timp ce eram în aplicație, mi l-a luat (a apărut ca fiind activ), și am lansat comanda. După un timp m-a suant curierul să-mi spună că a fost la una dintre locațiile Prospero din oraș și că n-a găsit prăjitura dorită de mine. N-a știut să-mi spună cum se procedează mai departe, așa că după un timp m-a sunat cineva de la Suport să mă întrebe ce să facă curierul mai departe. I-am spus să încerce la altă locație. A ajuns și m-a sunat că nu găsește nici acolo prăjitura respectivă. L-am rugat să-mi spună ce este pe stoc și i-am indicat ce să ia în loc.

Ajuns în sfârșit la domiciliu, mi-a înaintat nota de plată întreagă, fără ca valoarea codului promoțional să fie scăzută. Am dat și eu și el mai multe telefoane la Suport, ca să aflu în final că respectivul cod promoțional, deși activat în aplicație, nu s-a aplicat pe tipul de comandă făcută de mine. E drept că mie nu mi-a arătat suma scăzută atunci când am finalizat comanda, dar am presupus că acest lucru se întâmplă pentru că comanda mea era de tip Orice, la care prețul final nu se știa dinainte.

După mai multe plimbări ale curierului prin oraș, însoțite de telefoane „de orientare”, după 10-15 minute în plus petrecute de curier cu mine, dând mai multe telefoane la Suport, am ajuns la concluzia că am pierdut extrem de mult timp și nervi din cauza că Glovo n-a stiut să mă anunțe într-un mod clar că voucher-ul meu nu e valabil în acea situație. Dacă îmi dădeam seama de asta de la început, mă urcam în mașină și mergem să iau o prăjitură rapid, că tot atâția bani cheltuiam …

Categorii
General

Nu mă face să caut butonul de plată

Întotdeauna când vreau să explic bad vs good design, dau acest exemplu de care mă lovesc continuu. O dată pe lună, când plătesc online facturile de utilități, pierd minute bune încercând să-mi dau seama cum plătesc factura curentă în interfața web de la Aquatim. Asta deși fac aceiași pași, lună de lună, de ani buni încoace …

În schimb, în interfața de la E.ON, dau click instinctiv pe ce trebuie. Încărcarea cognitivă e minimă.

Pe ambele platforme, ecranul de mai sus e primul care apare după login. Acțiunea derulată cel mai des, de către cei mai mulți utilizatori, cu cea mai mare prioritate de business – și anume plata facturii curente – e bine ascunsă în spatele a 2-3 click-uri, în primul exemplu, și vizibilă instant, în cel de-al doilea.

Categorii
General

Întreabă „de ce?” ca un copil

Am auzit recent, într-un curs de pe Linked Learning (nu mai știu exact care), despre exemplul unei echipe care se chinuia să inventeze desfăcătorul perfect de vin, trecând cu vederea faptul că ceea ce dorea de fapt clientul era să poată să bea vinul respectiv. Desfăcătorul perfect nu era neaparat soluția ideală pentru problema clientului. Și mi-am amintit de altă „poantă”, citită probabil cu mai bine de 10 ani în urmă, dar care îmi revine periodic în minte: fabrica de cuie care se promova ca fiind cei care ajută clienții „să-și agațe amintirile pe perete”.

Uităm adesea să punem cele 5 întrebări – De ce? De ce? De ce? De ce? De ce? – pentru că vedem soluția doar prin prisma uneltelor pe care le avem la îndemână.

Categorii
General

Salut blog!

După mai bine de 10 ani de la primele încercări, reiau demersul de a scrie câte ceva, din când în când, mai mult ca o formă de a-mi nota gândurile și ce mai aflu și citesc interesant. Scriind public, nu-mi doresc să învâț pe nimeni nimic, dar m-aș bucura dacă aceste notițe ar stârni unele întrebări.

Plănuiesc să scriu în jurul unui domeniu care îmi stârnește puternic interesul în acest moment, și anume experiența utilizatorului. Dar refuz să-mi fac planuri mai detaliate: cât, când, cum și despre ce exact să scriu. Ar fi ca un plan de afaceri bineîntocmit: o risipă de timp și energie, căci nu-l voi respecta niciodată.